top of page

Cum ameliorăm simptomele alergiei la ambrozie?

Actualizată în: 16 sept. 2023


În ultimii ani ambrozia s-a înmulțit foarte mult și necontrolat chiar și în orașe, mai ales pe zonele neconstruite și afectează din ce în ce mai multe persoane. Simptomele alergiei la ambrozie pot deveni foarte agresive, iar specialiștii spun că de la an la an se pot agrava.


Alergia la ambrozie este declanșată de către polenul purtat de vânt al florilor, mai ales în perioada iulie - octombrie, adică vară spre toamnă. Deși nu vedem aceste particule fine de polen, le inhalăm și ne strică buna dispoziție și starea generală de sănătate. Pentru astmatici este un adevărat calvar.


Cum ne ajută tehnologia?


Alergiile pot fi tratate și medicamentos, însă nu vom aborda acest subiect pentru că nu se află în aria noastră de expertiză. Vom aborda, însă, subiectul utilizării tehnologiei pentru a atenua problemele generate de ambrozie.


Așa cum menționam mai sus, simptomele alergiei sunt generate de către inhalarea de polen. Acest polen este prezent nu doar afară, ci întră și în locuință atunci când aerisim sau pur și simplu îl aducem acasă cu hainele. Ce putem face astfel încât aerul de acasă să fie cât mai curat și pur și sa nu ne multiplicăm chinul inhalând și în timpul nopții polenul de ambrozie sau alți alergeni?


Soluția cea mai eficientă este achiziționarea unui purificator de aer care să filtreze permanent aerul din locuința noastră. Soluțiile de pe piață sunt multe, prețurile acestora diferă în funcție de beneficiile produselor sau notorietatea brand-ului și asa mai departe. Vă veți pune întrebarea dacă să cumpărați un purificator cu funcție de umidificare sau nu. Dacă este cu umidificare, cum știti că aveți nevoie să umidificați aerul sau este deja prea umed? Subiectul naște multe semne de întrebare în lipsa unei documentări științifice temeinice.



Cum funcționează un purificator?


Un purificator de aer curăța aerul trecându-l printr-o serie de filtre cu specificații clare. Unele au doar filtru de praf și polen iar altele au filtre suplimentare care pot anihila mirosurile neplăcute sau substanțele periculoase din locuință. Se știe că aerul din casă poate fi de până la 5 ori mai poluat decât cel din exterior dacă nu aerisim corect și constant.



Așadar, principul de bază este ca aerul să fie aspirat prin filtru și eliminat mai curat prin ventilator. Dacă aparatul are și funcție de umidificare, aerul va fi eliminat și cu particule fine de apă.


Cum aleg un purificator de aer?


În primul rând este foarte important să urmărim o serie de indici precum:

  • capacitatea de purificare în metri pătrați

  • numărul și calitatea filtrelor

  • consum

  • capacitate de automatizare

  • brand și preț

Noi considerăm ca un astfel de dispozitiv ar trebui să-și facă treaba pentru care este construit cât mai autonom posibil, fără intervenție umană.

Așadar, trebuie să fie capabil să ia singur decizii atunci când să crească puterea de aspirare. Un aer prea umidificat crește masiv riscul unor probleme de sănătate ale aparatului respirator. Fără a cunoaște foarte bine indicii corecți științifici riscăm să ne facem mai mult rău decât bine.


Recomandarea TechCuisine.ro


După teste îndelungate și o analiză a ofertei de produse de acest tip, am ajuns la concluzia că un purificator de aer trebuie să fie autonom, să aibă capacitatea de a curața particule de până la 2,5 microni și să aibă și funcție de dezodorizare a aerului. Dacă optăm pentru varianta de 2 in 1, adică să avem și umidificator integrat, musai ca dispozitivul să fie dotat cu o oarecare inteligență artificială și să decidă singur daca este cazul să umidifice sau nu aerul, în funcție de datele pe care senzorii săi le citește.


Unul dintre cele mai eficiente purificatoare pe care le-am testat este Meross Air Purifier.


Design și estetică

Purificatorul de aer Meross adoptă un design modern și minimalist. Cu un finisaj mat și linii curate, se integrează cu ușurință în majoritatea decorurilor interioare. Deși dimensiunile sunt compacte, puterea pe care o oferă nu trebuie subestimată.


Performanță și eficiență

Ceea ce contează cu adevărat la un purificator de aer este eficiența sa în eliminarea particulelor dăunătoare. Meross se descurcă admirabil în acest sens acoperând până la 63mp din locuință. Dotat cu un filtru HEPA de înaltă eficiență, purificatorul reușește să captureze 99,97% din particulele de praf, polen, fum și alte impurități. De asemenea, filtrul cu carbon activ este excelent pentru eliminarea mirosurilor neplăcute.


Sistemul inteligent de monitorizare a calității aerului ajustează automat viteza ventilatorului în funcție de nivelul de poluare detectat, asigurând o purificare eficientă și economică din punct de vedere energetic.


Funcționalități inteligente

Meross a dotat acest purificator de aer cu caracteristici inteligente. Se poate conecta la rețeaua Wi-Fi de acasă, permițându-vă să monitorizați și să controlați purificatorul de oriunde prin intermediul aplicației lor.


Compatibilitatea cu asistenți virtuali precum Siri, Alexa sau Google Assistant adaugă un plus de comoditate, permițând controlul vocal. Vei primi notificări din aplicație atunci când este recomandat să schimbi filtrul.


Totodată, purificatorul poate fi automatizat cu ușurință în Apple HomeKit și integrat alături de alți senzori și dispozitive smart compatibile HomeKit.






830 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page