10 motive să-ți dorești o casă inteligentă


Despre case inteligente sau smart home, in limbaj global, ai citit pe internet sau prin cărți, ai văzut prin filme SF sau ai auzit pe la prieteni. O locuință smart presupune ca anumite categorii de echipamente din casa ta să fie controlabile de pe telefon sau dintr-o interfață web dar și să comunice între ele spre binele tau, al locatarului.


Deși subiectul pare desprins din filme SF și poate ți-ai imagina ca o investiție de acest gen este una exorbitantă, lucrurile nu stau deloc așa. Tehnologia a avansat foarte mult, cererea pe piață pentru astfel de produse a crescut și ea în ultimii ani iar costurile au scăzut considerabil.


Giganți precum Apple, Google, Amazon sau Xiaomi au investit masiv în ultimii ani în platformele de automazări pentru case inteligente, iar de curând au semnat și un protocol prin care își asuma unificarea infrastructurilor proprii. Mai mult decât atât, cel mai mare retailer din industria mobilei accesibile ca buget, IKEA, a intrat puternic pe piața de smart home pe zona de iluminat inteligent, prin gama de becuri și accesorii pentru iluminat, Tradfri, devenind unul dintre principalii competitori pentru soluțiile de iluminat de la Philips Hue.


Așadar, tu de ce ți-ai dori să ai o locuință inteligentă? Am ales pentru tine principalele 10 motive pentru care ar trebui să decizi investiția în smart home.


Economisești curent electric cu iluminatul

Iluminatul inteligent pe baza de senzori și geolocalizare presupune să nu mai uiți niciodată luminile aprinse când pleci de acasă sau când ieși din baie. Sistemul va ști atunci când ai părăsit locuința și va stinge toate becurile.


Economisești la consumul cu Aerul Condiționat

Mai mult decât atât, aparatul de aer condiționat, ajutat fiind de un termostat inteligent special conceput pentru AC va fi pornit doar atât timp cât trebuie să lucreze pentru a-ți atinge temperatura setată și se va opri automat când deschizi o fereastră sau când pleci de acasă pentru a nu consuma în zadar.


Economisesti la consumul de gaze

Un sistem de climatizare inteligent va încălzi doar camerele unde ai nevoie de o temperatura ridicată și va ține centrala termică în funcțiune doar cât este nevoie pentru a atinge temperaturile optime în fiecare cameră în parte. Atât timp cât ești plecat de acasă, centrala va funcționa doar pentru a menține o temperatură minimă setată. Prin sistemele de geolocalizare, vei găsi temperatura optimă când revii acasă.


Reduci riscurile să-ți inunzi apartamentul

Cu senzorii anti-inundație și o electrovalvă instalată pe instalația de apă vei putea pleca liniștit de acasă. Reduci drastic riscurile să-ți inunzi apartamentul sau să provoci daune vecinilor tăi.


Știi în orice moment dacă s-a declanșat un incendiu

Fie că dormi sau că pleci de acasă, vei fi notificat îndată pe telefon în eventualitatea în care senzorii anti-incendii detectează fum în apartamentul tău. În secunda doi poți alerta pompierii astfel încât incendiul să fie stins din pripă și pagubele să fie minime.


Hoții nu au nicio șansă să-ți provoace pagube

Cu sistemele anti-efracție inteligente ce presupun montarea unor senzori pe ușa de la intrare, a unor încuietori inteligente, sau a unor camere de supraveghere cu funcții de detectare a feței vei ști întotdeauna dacă cineva a încercat să pătrundă nepermis în locuința ta prin notificare pe telefon. Mai mult decât atât, doar dacă ar încerca să-ți forțeze ușa, alarma ar porni și individul s-ar speria.


Protecție pentru cei mici sau pentru bătrâni

O casă inteligentă echipată cu sisteme anti-inundație, anti-efracție, anti-incendii, climatizare smart presupune a-i proteja pe cei mici sau pe cei în vârstă. Ai la dispozitie pe telefonul mobil control complet asupra locuinței și știi oricând dacă totul este în regulă acasă cât ești plecat, fără să invadezi intimitatea celor dragi.


Respiri un aer mai curat

Cu ajutorul senzorilor inteligenți care măsoară umiditatea, temperatura și calitatea aerului, dublați de utilizarea unor aparate de umidificare/dezumidificare sau purificare a aerului, vei respira un aer mult mai curat și fără alergeni sau praf. Specialiștii avertizează că aerul din locuințe este de până la 10 ori mai poluat decât aerul de afară.


Pierzi mai puțin timp făcând curățenie

Cu ajutorul roboților aspirator nu mai pierzi la fel de mult timp făcând curat. Sistemul casei inteligente va detecta când pleci de acasă și va transmite aspiratorului să pornească curațarea apartamentului, iar ulterior purificatorul de aer va acționa pentru a domoli praful. Când ajungi înapoi, casa este curată și aerul respirabil.


Ai mai mult timp pentru tine și cei dragi

Poate cel mai important motiv dintre toate, vei avea mult mai mult timp pentru tine și ai tăi. Într-o lume din ce în ce mai agitată, avem nevoie mai mult decât oricând să folosim timpul liber rămas în favoarea noastră. O casă inteligentă va lucra pentru tine precum un ajutor de nădejde.



Precizăm că pentru a beneficia de cel mai mic cost și de cele mai bune rezultate în urma investiției într-o locuință inteligentă, este recomandat să apelați la profesioniști.


Există pe piață enorm de multe produse și platforme pentru automatizări smart home, însă nu toate sunt compatibile între ele. O automatizare reușită și corectă presupune ca toate echipamentele să poata comunica aceeași limbă și să fie integrate într-o singura platformă stabilă și sigură.


Bugetul pentru o astfel de investiție, pentru un apartament cu 2 camere pornește de la aproximativ 150 eur și poate ajunge, în funcție de complexitate, la peste 1.000 euro. 


75 afișare

DATE IDENTIFICARE

 

SC TECH CUISINE SRL

CUI: RO38743363, Reg Com.: J9/56/2018

contact@techcuisine.ro

+40 740 27 27 55

©2020 by TechCuisine.ro - Smart Home Architecture